Disputarea returului dintre #RiverPlate şi #BocaJuniors, din finala Copei Libertadores a fost amânat cu 24 de ore din cauza haosului dezlănţuit la momentul sosirii echipei gazdă la stadionul #Monumental.
Autocarul celor de la Boca Juniors a fost atacat cu o ploaie de pietre de fanii lui River Plate, în drumul din cartierul Puerto Madero spre stadionul Monumental, iar trei jucători au ajuns la spital, printre care şi căpitanul Pablo Perez, care a suferit o leziune la cornee, din cauza cioburilor.La sosirea autocarului la stadion, Carlos Tevez a avut de suferit după ce a inhalat şi el spray lacrimogen folosit de forţele de ordine pentru dispersarea fanilor turbulenţi. Medicii au intervenit imediat pentru a-i consulta pe jucătorii afectaţi. Unii dintre jucători au şi vomitat în vestiare, din cauza gazelor lacrimogene.
💥Así ha sido el ataque al autobús de @BocaJrsOficial.— Tiempo de Juego (@tjcope) 24 noiembrie 2018
📹(Imágenes de @santorendon vía @TNTSportsLA).#RiverBoca #FinalLibertadores2018 #SuperClasicolibertadores pic.twitter.com/SIcxjWoJOs
"Nu se poate juca în aceste condiţii", a declarat Alejandro Dominguez, preşedintele Confederaţiei de Fotbal din America de Sud, (CONMEBOL), citat de Reuters. Astfel că meciul se va juca duminică, 25 noiembrie, la ora locală 17:00 (ora 22:00 a României).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu