"Sunt legi și proiecte care, în numele luptei contra disciminării, lovesc în fundamentul biologic al diferenței între "cele două sexe" și care reprezintă, printre altele, "atacuri" pentru om şi mediul înconjurător", susține Benedict XVI.
"Criza care a lovit economia mondială a provocat o gravă și difuză instabilitate socială care se reflectă și asupra mediului, în mare parte a lumii" a mai afirmat Papa, citat de Ansa.it.
"Mentalitatea egoistă și materialistă continuă să facă daune așa cum a făcut-o și în trecut.
Noul capitalism este ca regimul comunist. Cu douăzeci de ani în urmă, când Zidului Berlinului a căzut, regimurile materialiste şi ateiste care au dominat timp de mai multe decenii o parte a acestui continent, ar fi putut avea măsura rănilor profunde pe care un sistem economic, fără referințe bazate pe adevărul uman, le-a lăsat nu numai în demnitate ci și în libertatea persoanelor sau a popoarelor, care de asemenea a lovit și natura prin poluarea aerului, solului, apei", a spus Papa Ratzinger.
"Negarea lui Dumnezeu distruge libertatea persoanei umane dar distruge și creația. Prin urmare, salvgardarea creației nu răspunde în primul rând exigenței estetice ci unei exigențe morale, pentru că natura exprimă un desen plin de dragoste și adevăr care a fost dinaintea noastră și care vine de la Dumnezeu", a mai declarat Papa.
Pontiful a adăugat că dacă se dorește să se construiască o adevărată pace, nu pot fi separate sau chiar opuse salvgardarea mediului cu cea a vieții umane, înțelegând viața înainte de-a ne naște. Papa a reiterat apoi opoziția lui față de teoriile care văd prin controlul nașterii o metodă de frânare a problemelor legate de poluare și schimbări climatice și față de organizațiile care le susțin.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu