Latest News

Miss Deszapezirea : cine scoate milioane de euro din codul rosu

Miss World Romania dă zăpada alături de urmăriţi penal şi prieteni de partid !

deszapezire

Deszăpezirea şoselelor atunci când ninsorile serioase se abat peste România a căpătat în ultima vreme o soluţie nouă: se închide circulaţia, iar utilajele intră la lucru abia după ce stă ninsoarea. Deşi de la bugetele Consiliilor Judeţene şi ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) se plătesc zeci de milioane de euro anual pentru operaţiunea de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă, atunci când viscolul sau ninsoarea ating intensităţi de cod portocaliu sau roşu, drumurile se închid, circulaţia devine aproape imposibilă, iar la treabă este scoasă Armata sau Jandarmeria, instituţii care nu au în atribuţii deszăpezirea, ci doar acordarea de ajutor, la cerere, în zonele sinistrate. În ultima săptămână, la deszăpezirea din zonele puternic afectate au acţionat în jur de 1.300 de militari şi aproape 140 de utilaje ale Armatei, ai cărei ingineri au ajuns chiar să inventeze un model propriu de freză, mai eficient decât cele ale firmelor care acţionează pe şosele.

Cine se află în spatele firmelor care ar trebui să menţină şoselele circulabile în timpul ninsorilor şi câţi bani au câştigat ele în această iarnă ?

Cu foarte puţine excepţii, toate au câte o stea în frunte, de la legături politice (în special cu PSD, dar şi cu PDL sau PNL) sau din domeniul transporturilor până la patroni urmăriţi penal.

De departe însă, cea mai exotică situaţie are loc în judeţul Dâmboviţa, unde cot la cot cu mai multe firme de asfaltări, construcţii şi închiriat de utilaje grele se luptă cu zăpada două fotomodele: surorile Loredana şi Cosmina Salanţă. În aceste zile, surorile Salanţă se află în însoritul Bali, Indonezia

Citeşte articolul integral pe Gandul.info : cine scoate milioane de euro din codul rosu

Daca ţi-a placut acest articol dă un LIKE , SHARE , TWEET sau  PLUS . Te aşteptăm pe Facebook !

Google+

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Inedit Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Bim. Un produs Blogger.